class="single single-post postid-36174 single-format-standard">

118 profesori cer să plece

sedinta-publica_profesori-300x210

Cadrele didactice care predau în mediul rural sau în alte judeţe şi-au depus cereri de pretransfer.

Profesorii titulari care predau în alte localităţi decât cele de domiciliu pot să depună cereri de pretransfer. Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Vaslui spun că anul acesta sunt mai multe posturi vacante decât în anii anteriori. Cu toate acestea, pentru a reuşi să se mute de la unităţile în care predau în prezent, cadrele didactice şi-au depus cereri şi pentru alte discipline decât cele la care sunt titulare.
“Anul acesta sunt 118 dosare depuse de cadrele didactice. Avem însă şi situaţii în care un cadru didactic şi-a depus două-trei dosare, în funcţie de specializările pe care le are pe diplomă. Pentru a se putea transfera, un cadru didactic trebuie să se încadreze în condiţiile specifice afişate de unitatea de învăţământ la care doreşte să se mute. La unităţile unde nu există astfel de condiţii, trebuie să se respecte articolul 54 din metodologie. Posturile se vor acorda pe baza acordului sau acordului de principiu dat de unităţi”, spun reprezentanţii ISJ.
Dintre cele 118 cereri de pretransfer, 31 sunt făcute de cadre didactice care doresc să se mute în alte judeţe.

** Va invitam sa ne sustineti munca în favoarea vasluienilor cu un LIKE si un SHARE pentru pagina de facebook  https://www.facebook.com/ConectatiVaslui/

Related posts:

Sursa: http://obiectivvaslui.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*


*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>