class="single single-post postid-3746 single-format-standard">

Astronauţii de la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale vor produce whisky în spațiu

Astronauţii de la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale vor produce whisky în spațiu

Astronauţii de la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale vor produce o cantitate mică de whisky pe baza unor ingrediente provenind de la distileria Ardberg de pe insula scoţiană Islay, informează Antena3. Iniţiativa face parte dintr-un experiment ştiinţific care studiază efectele avute de lipsa gravitaţiei asupra procesului de maturare.

Cercetătorii vor să înţeleagă felul în care ingredientele folosite în producerea whisky-ului interacţionează pe orbita terestră, unde forţa de gravitaţie este aproape nulă. Astfel, compuşi extraşi din malţul nematurat şi particule de lemn de stejar afumat au fost trimise la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale prin intermediul unui vehicul spaţial de tip cargo, fără echipaj uman la bord, lansat în octombrie 2011.

Purtătorul de cuvânt al firmei NanoRacks LLC, compania americană care sprijină acest proiect, a declarat că înţelegerea felului în care gravitaţia influenţează procesul de maturare va stimula multe industrii, inclusiv pe cea a producătorilor de whisky, încurajându-le să conceapă noi produse în viitor.

Experimentul din spaţiu, prezentat la Edinbugh International Science Centre, va dura cel puţin doi ani. Moleculele trimise în spaţiu provin de la două tipuri de substanţe din clasa terpenelor – substanţe adeseori cu miros şi gust aromat.  Aceasta este pentru prima oară când oamenii studiază interacţiunea terpenelor cu alte molecule în condiţii de imponderabilitate. Oamenii de ştiinţă vor măsura interacţiunea dintre aceleaşi tipuri de molecule şi în condiţii gravitaţionale obişnuite, pe Terra, pentru a compara apoi rezultatele.

 

Related posts:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*


*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>