Comuna Stefan cel Mare organizează duminică, 5 iulie, o manifestare dedicată marelui voievod

0
(0)

Primăria și Consiliul Local al comunei Ștefan cel Mare organizează duminică, 5 iulie, o amplă manifestare dedicată marelui voievod – patron al comunei. Evenimentul va debuta cu o slujbă religioasă oficiată de un sobor de preoți condus de Preasfințitului părinte Ignatie, episcopul Hușilor. Cetățenii sunt așteptați, începând cu ora 8.30, la statuia voievodului din satul Cănțălărești, lângă Podul de piatră, context în care primarul comunei, Mihai Moraru, face un apel pentru păstrarea, pe durata evenimentului, a regulilor de protecție împotriva Covid 19.

„Dată fiind existența stării de alertă și restricțiile impuse de aceasta, am fost nevoiți să amânăm deocamdată organizarea Zilelor Comunei. Nu puteam însă renunța la a-l omagia pe marele voievod Ștefan cel Mare, cu atât mai mult cu cât el este patronul spiritual al acestei comunități. 

Citeste mai departe pe: www.monitoruldevaslui.ro

Ti-a fost de ajutor acest articol?

Click pe stea sa acorzi rating!

Average rating 0 / 5. Vote count: 0

Niciun vot pana acum! Fii primul care acorda un vot.

Pentru ca ai gasit folositor acest articol....

Urmareste-ne si pe facebook!