Cursuri online pentru alte opt clase din Vaslui, Negrești, Pogănești și Hurdugi

0
(0)

De astăzi, timp de două săptămâni, elevii a șase clase de gimnaziu din Vaslui și Negrești și preșcolarii a două grupe de la grădinițe din Pogănești și Hurdugi nu vor mai merge la cursuri, ci vor învăța după scenariul „roșu”, adică exclusiv online. Totodată, alte 32 de clase de la 11 unități școlare din județ care, în ultimele 14 zile, au aplicat scenariul „roșu” vor trece pe cel „verde”, respectiv cel „galben”.

În urma modificării situației epidemiologice în câteva UAT-uri din județ, în cursul zilei de ieri, 15 octombrie, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Vaslui a adoptat două hotărâri în legătură cu modul de desfășurare a cursurilor școlare din câteva instituții de învățământ pentru următoarele 14 zile. Evident, acestea au fost adoptate după ce Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Vaslui a trimis a Prefectură două adrese, prin care se aduc la cunoștința CJSU Vaslui propunerile consiliilor de administrație ale respectivelor unități de învățământ din județ în vederea aprobării schimbării scenariului în care va funcționa fiecare unitate în parte. Modificările sunt avizate inclusiv de Direcția de Sănătate Publică (DSP) Vaslui.

Citeste mai departe pe: www.monitoruldevaslui.ro

Ti-a fost de ajutor acest articol?

Click pe stea sa acorzi rating!

Average rating 0 / 5. Vote count: 0

Niciun vot pana acum! Fii primul care acorda un vot.

Pentru ca ai gasit folositor acest articol....

Urmareste-ne si pe facebook!