class="single single-post postid-38019 single-format-standard">

În plin sezon legumicol, pieţele nu sunt accesibile tuturor

piata traian preturi legume 4709

Deşi ne aflăm în plin sezon de vară, vânzările de legume şi fructe în pieţele din judeţul nostru nu merg aşa cum şi-ar dori producătorii şi comercianţii. Deşi tarabele sunt pline de produse, unele de cea mai bună calitate, treaba merge destul de slab, asta întrucât preţurile sunt mari, mai ales în comparaţie cu veniturile extrem de reduse ale vasluienilor. Comercianţii ţin la preţ, ceea ce îi face pe mulţi potenţiali cumpărători să plece din piaţă cu sacoşele aproape goale.
Astfel, ardeiul kapia se vinde cu 3,5-4 lei kilogramul, pepenii cu 1,5 lei kilogramul (pentru un pepene ceva mai mare cei ce se încumetă să umble la portofel fiind nevoiţi să plătească mai bine de zece lei), pepenii galbeni au preţul de 2-2,5 lei kilogramul, fasolea verde 3 lei kilogramul, iar fasolea boabe uscată costă 8-9 lei, în timp ce acelaşi produs în supermarketurile din oraş se vinde cu preţuri cuprinse între 5,5 şi 6 lei. Unii cumpărători spun că, în multe cazuri, fasolea din piaţă provine din supermarketuri!
Ceva mai ieftină este ceapa, preţul fiind între 1,5 şi 2 lei kilogramul. Vinetele se vând cu 2,5 şi 3 lei kilogramul, iar cartofii cu 2 şi 3 lei kilogramul. Nici măcar roşiile nu sunt la îndemâna tuturor consumatorilor, dat fiind faptul că preţul este destul de mare, respectiv între 2 şi 6 lei kilogramul. Preţul este justificat şi de faptul că producţia din solarii este în curs de epuizare, iar recolta de roşii obţinută în câmp în acest an este puternic afectată de temperaturile excesive şi de ploile acide căzute în ultimele săptămâni. Aşa se explică şi faptul că, în multe zile, castraveţii devin rarităţi!
Ardeiul foarte iute se vinde cu 10 lei kilogramul sau 4-5 bucăţi la un leu, mierea polifloră a ajuns la 20 de lei borcanul de 800 de grame, în timp ce mierea de salcâm se vinde cu 30 de lei kilogramul.
La o pensie de 600-700 de lei sau la un salariu minim pe economie, pentru marea majoritate a vasluienilor legumele de sezon au preţuri prohibitive, iar pentru unii sunt un lux!

** Va invitam sa ne sustineti munca în favoarea vasluienilor cu un LIKE si un SHARE pentru pagina de facebook  https://www.facebook.com

Related posts:

Sursa: http://obiectivvaslui.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*


*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>