class="single single-post postid-1731 single-format-standard">

Independența energetică ne-ar costa 11,000 de euro

Independența energetică ne-ar costa 11,000 de euro

O locuință din România poate deveni independentă din punct de vedere energetic cu o investiție inițială de aproximativ 11.000 de euro, susțin specialiștii în domeniu, citați de GreenReport.

Independența energetică se poate obține prin instalarea simultană de panouri fotovoltaice și de turbine eoliene care pot produce energie concomitent sau alternativ iar pentru perioadele în care niciunul dintre sisteme nu este eficient, ar fi necesară stocarea energiei în acumulatori, care sunt însa destul de scumpi. “Sistemele independente energetic necesită sisteme de stocare care le oferă autonomie totală. Dezavantajul este costul ridicat al acumulatorilor”, a explicat conferențiarul ing. Cătălin Petrescu din cadrul Facultății de Automatică a Universității  Politehnica.

Cătălin Petrescu a mai precizat care sunt principalele cheltuieli necesare pentru a ajunge la o independență energetică, astfel,  pentru o putere de 1 KW obținut din sursa fotovoltaică, panourile solare ar costa aproximativ 2.000 de euro, acumulatorii aproximativ 6.000 de euro, iar partea electronica 1.500 de euro. Dacă lumina solara nu este suficientă ar trebui adăugata și o turbină eoliană cu puterea de 1.5 KW. Prețul acesteia poate varia intre 1.500 de euro, dacă e fabricată în China, și 8.000 de euro, pentru modelele făcute în Europa și Statele Unite.

Ionel Andrei Pătruț, director de marketing al societății Caloris Group, expert în alimentarea energetică a zonelor turistice, a confirmat calculele profesorului Cătălin Petrescu: “Costul total poate fi chiar mai mic. Consumurile și costurile pot fi reduse în funcție de zona geografică, de tipul construcției și de calitatea izolației”

În România există circa 6.000 de locuințe neracordate la rețeaua publică de electricitate, a căror poziție geografică face imposibilă această racordare în viitorul apropiat.

 

Related posts:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*


*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>