class="single single-post postid-57652 single-format-standard">

Investiții de milioane de euro în “Spitalul Județean de Urgență”, să devină unul din centrele medicale importante din Moldova

heliport-spital

„Suntem în plin proces de modernizare a Spitalului Județean de Urgență (SJU) Vaslui. Avem proiecte pe care le derulăm din fonduri proprii, cum ar fi construcția Pavilionului de zi. În paralel, cu bani de la bugetul de stat și fonduri europene, construim și dotăm cu aparatură modernă noul ambulatoriu. Corpul central al SJU s-a făcut, de asemenea, din fonduri europene. Problema spitalului este una a întregii comunități. La Vaslui am pus bazele unei bune organizări, am crescut calitativ serviciile medicale, astfel încât trimiterile la alte spitale din Moldova să fie cât mai puține.”, a spus președintele CJ Vaslui, Dumitru Buzatu.

În prezent, SJU Vaslui are în derulare mai multe obiective de investiții. Este vorba despre construcția centrului de zi, a noului ambulatoriu și dotarea acestuia cu echipamente medicale, construcția unui heliport și extinderea unității de primire urgențe (UPU).

Clădirea ambulatoriului se realizează cu finanțare de la Compania Națională de Investiții. Ambulatoriul va avea două etaje, iar la subsol va fi secția de medicină legală.

Anual, la UPU din cadrul SJU Vaslui sunt tratați în medie 56.000 pacienți, din care aproximativ 16.000 copii și 40.000 adulți.

Citeste mai departe pe: www.estnews.ro

*** Va invitam sa ne sustineti munca în favoarea vasluienilor cu un LIKE si un SHARE pentru pagina de facebook www.facebook.com/www.vasluionline.ro

Related posts:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*


*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>