Politistii Vasluieni de la rutiera au desfasurat o actiune de prevenire a accidentelor rutiere

0
(0)

În cursul zilei de 29 ianuarie a.c.,  între orele 0900-1300, polițiști din structurile de poliție rutieră și ordine publică ale Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui au acționat, pe raza județului Vaslui, pentru prevenirea accidentelor rutiere și menținerea unui climat de ordine și siguranță publică în comunele de pe raza de competență a Secției nr. 6 Poliție Rurală Negrești.

În urma neregulilor constatate, polițiștii au aplicat 68 de sancțiuni contravenționale pentru abateri prevăzute de O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice,  în valoare de 38.425 lei. Abaterile au vizat nerespectarea regimului legal de viteză, depășiri neregulamentare, precum și abateri săvârșite de căruțași.

De asemenea,  au fost reținute 4 permise de conducere pentru nerespectarea regimului legal de viteză (2) și efectuarea unor depășiri neregulamentare (2).

Pentru reducerea gradului de victimizare prin accidente de circulație, polițiștii le recomandă conducătorilor auto să adopte o conduită preventivă, să respecte cu strictețe regulile de circulație și să circule cu o viteză adaptată în permanență la condițiile de drum.

Ti-a fost de ajutor acest articol?

Click pe stea sa acorzi rating!

Average rating 0 / 5. Vote count: 0

Niciun vot pana acum! Fii primul care acorda un vot.

Pentru ca ai gasit folositor acest articol....

Urmareste-ne si pe facebook!