class="single single-post postid-7190 single-format-standard">

Ponta: USL nu va încerca să amâne întoarcerea lui Băsescu la Cotroceni

victor_ponta

Parlamentarii USL nu vor întârzia şi nici nu vor boicota citirea deciziei Curţii Constituţionale de invalidare a referendumului în plenul celor două Camere şi nici nu vor invoca existenţa cvorumului de plen, deşi formal cvorumul este obligatoriu, a declarat premierul Victor Ponta.

Ponta a arătat că a discutat cu Crin Antonescu şi au convenit că ar fi o greşeală întârzierea încheierii procedurilor de invalidare a referendumului.

“Pot să vă garantez în ceea ce priveşte PSD, USL, că noi nu vom ridica problema cvorumului, în sensul în care e o perioadă de vacanţe şi poate că nu vor fi atât de mulţi parlamentari. E o formalitate citirea. Nu vom întârzia, nu vom boicota, nu vom invoca noi un artificiu procedural”, a spus Ponta, potrivit Mediafax.

Întrebat dacă ar fi o problemă lipsa cvorumului de plen, premierul a spus că “strict formal” ar constitui o problemă, dar, din punctul său de vedere, Parlamentul trebuie doar să asiste la citirea deciziei Curţii Constituţionale, după care decizia se publică în Monitorul Oficial, iar Traian Băsescu revine, ca preşedinte, la Cotroceni.

Preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, a declarat, marţi, căCC a constatat că referendumul este valid din punct de vedere al organizării, dar că nu s-a îndeplinit condiţia de cvorum.

De asemenea, CC confirmă rezultatele referendumului comunicate de Biroul Electoral Central şi constată că din totalul de 18.292.464 de persoane înscrise în listele electorale permanente au participat la vot 8.459.053 de persoane (46.24 %), din care 7.403.836 (87.52 %) au răspuns “DA” la întrebarea “Sunteţi de acord cu demiterea Preşedintelui României?”, iar 943.375 (11.15 %) au răspuns “NU”.

Totodată, CC constată că la referendum nu au participat cel puţin jumătate plus unul din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente, pentru ca referendumul să fie valabil.

Potrivit unui comuniat al CC, la data publicării acestei hotărâri în Monitorul Oficial încetează interimatul lui Crin Antonescu în exercitarea funcţiei de preşedinte, iar Traian Băsescu îşi reia atribuţiile de şef al statului.

Judecătorii Curţii Constituţionale a României (CCR) se reunesc miercuri, la ora 10.00, pentru a citi în plen hotărârea privind referendumul naţional din 29 iulie pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu.

Related posts:

Sursa: antena3.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*


*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>