class="single single-post postid-10440 single-format-standard">

Ponta va rezilia contractele cu firmele de deszăpezire dacă nu îşi îndeplinesc obligaţiile: “Afară! Şi puneţi-i pe lista neagră”

utilaje.dezapezire1

Guvernul va rezilia contractele cu firmele care nu îşi îndeplinesc obligaţiile de deszăpezire a drumurilor, iar reprezentanţii acestora vor putea acţiona statul în judecată dacă se vor simţi nedreptăţiţi, a declarat, luni, premierul Victor Ponta.

Ponta: Vom rezilia contractele cu firmele de deszăpezire dacă nu îşi îndeplinesc obligaţiile

“Sunt probleme în special la contractele cu firmele private pentru deszăpeziri şi nu mai stăm pe gânduri: le reziliem contractele. Dacă au contracte şi nu sunt în stare să deszăpezească, asta e, le reziliem şi să ne dea în judecată dacă se simt nedreptăţiţi, dar nu stăm cu porţiuni de drum la care avem teoretic responsabili şi practic nu”, a spus Ponta la comandamentul de iarnă convocat luni la Guvern.

El a arătat că în zona de vest, respectiv Timiş, Caraş-Severin, Arad, Mehedinţi, au fost înregistrate probleme foarte mari din cauza viscolului şi a arătat că şi celelalte judeţe trebuie să fie pregătite pentru fenomenele de iarnă.

În acest context, directorul general al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR), Mircea Pop, prezent la reuniunea de la Guvern, a declarat că a existat o problemă cu o firmă “veche, românească” la deszăpezirea autostrăzii Arad-Timişioara, unde nu au fost adusese utilajele prevăzute în contract.

“Afară! Şi puneţi-i pe lista neagră, să nu mai primească niciun contract cu statul român, dacă nu sunt în stare să se ţină…”, a cerut imediat premierul Ponta.

Directorul CNADNR a arătat că, începând de luni, au fost demarate procedurile de reziliere a contractului cu firma respectivă, iar aceasta nu va mai putea participa la alte licitaţii publice.

“Haideţi să le reziliem şi ne judecăm cu ei! Dacă au tupeul să ne dea în judecată, ne judecăm cu ei până ne luăm toţi banii înapoi. Dacă rămânem, cum am fost şi în anii trecuţi, cu aceleaşi firme, aceiaşi şmecheri, aceleaşi şmecherii, iertaţi-mă, dar de ce am mai schimbat Guvernul?”, a adăugat Ponta.

Premierul a amintit că autorităţile vor închide drumurile rutiere acolo unde este cazul.

“Mare atenţie week-end-ul viitor la alte staţiuni montane. Ştiu foarte bine zona, cine se duce la Rânca iarna ştie că are toate şansele să nu mai coboare. Am făcut drumul ăla de o mie de ori şi nu îl deszăpezeşte nimeni, nici Armata americană, când e zăpadă uriaşă. Cred că e valabil şi în alte staţiuni. Trebuie să îi informăm pe oameni despre vreme şi că, până la urmă, îşi asumă riscul să îşi prelungească week-end-ul până când reuşim să deblocăm drumurile”, a adăugat şeful Guvernului.

 

*** Va invitam sa ne sustineti munca în favoarea vasluienilor cu un LIKE si un SHARE pentru pagina de facebook www.facebook.com/www.vasluionline.ro ***

Related posts:

Sursa: mediafax.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*


*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>