class="single single-post postid-38225 single-format-standard">

Pregătiri pentru Cupa Podul Înalt

concurs-circulatie

În perioada 11-14 august, municipiul Vaslui va găzdui cea de-a XIII-a ediţie a concursului naţional de educaţie rutieră Cupa “Podul Înalt”. Şi-au anunţat prezenţa cele mai bune echipaje din ţară.

Municipiul reşedinţă va fi gazda unei noi ediţii a concursului naţional de educaţie rutieră Cupa “Podul Înalt”, organizat de Primăria Vaslui, Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ), Şcoala “Dimitrie Cantemir” şi Inspectoratul de Poliţie al Judeţului (IPJ). Competiţia are drept scop prevenirea accidentelor de circulaţie în rândul minorilor prin însuşirea corectă a regulilor de circulaţie şi respectarea acestora. Şi-au anunţat prezenţa echipaje de elevi din 19 judeţe. Vasluiul este reprezentat de Şcoala “Dimitrie Cantemir”.
“Capacitatea de organizare, preocuparea pentru realizarea unei foarte bune baze materiale, dar mai ales sprijinul acordat de Primăria Vaslui, Consiliul Judeţean, Direcţia Judeţeană de Sport şi Tineret, implicarea unor parteneri cu atribuţii în educarea rutieră a elevilor – Inspectoratul Judeţean de Poliţie, ACR – au făcut ca acţiunea să fie cuprinsă din 2007 în Calendarul proiectelor educative şcolare şi extraşcolare al Ministerului Educaţiei. Datorită rezultatelor obţinute de elevii şcolii în concursurile interjudeţene şi naţionale în toamna anului 2012, ministerul a hotărât nominalizarea şcolii ca unitate pilot pentru educaţia rutieră în rândul elevilor, organizând atât acţiuni de educaţie rutieră a elevilor, de formare metodică a cadrelor didactice, cât şi de desfăşurare a etapelor municipale, judeţene, interjudeţene ale Concursului Naţional «Educaţie rutieră – Educaţie pentru viaţă»”, se arată într-un comunicat al organizatorilor.
Festivitatea de deschidere este programată joi, 11 august, de la ora 9.30, la Teatrul de Vară.

** Va invitam sa ne sustineti munca în favoarea vasluienilor cu un LIKE si un SHARE pentru pagina de facebook  https://www.facebook.com

Related posts:

Sursa: http://obiectivvaslui.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*


*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>