class="single single-post postid-37017 single-format-standard">

Primăria Albeşti, aproape de Dumnezeu

albesti1

Aproape 2.000 de oameni au participat la slujba de sfinţire a noii biserici din Corni-Albeşti, al cărei ctitor este PS Corneliu, episcopul Huşilor. Cu acest prilej, primăriţa Monica Amanci i-a conferit înaltului prelat, fiu al satului, titlul de cetăţean de onoare al comunei Albeşti.

Ieri, la Corni-Albeşti s-au petrecut momente de aleasă trăire duhovnicească. Aproape 2.000 de credincioşi au fost prezenţi la sfinţirea noii biserici din localitate, cu hramul “Sf. Mare Mucenic Gheorghe”. Sfântul lăcaş reprezintă pentru PS Corneliu, episcopul Huşilor, cel care a oficiat slujba de sfinţire, un edificiu aparte, unic, fiind ctitorul său.
Încă din anul 2000, la un an de când a fost hirotonit arhiereu, PS Corneliu le-a promis celor de la Corni, localitate unde a văzut lumina zilei, a copilărit şi s-a format ca om, că va construi o biserică nouă. Promisiunea prins contur 11 ani mai târziu, când s-a pus piatra de temelie. Lucrările au durat cinci ani, pentru ca, în ultima duminică din mai, sute de oameni să se bucure de frumuseţea aşezământului.
“Pentru mine este o zi specială. Trăiesc momente de bucurie, pe care aproape nu le pot explica. Aici a fost o biserică veche, care a trecut prin numeroase cutremure şi abia mai stătea în picioare. Am promis că voi face una nouă şi iată că astăzi se deschid porţile sfântului lăcaş, unde găsim o oază de linişte”, a spus PS Corneliu.
Primăriţa Monica Amanci a primit din partea episcopului o diplomă de excelenţă, care să reamintească faptul că edilul a reuşit să ofere o altă faţă comunităţii. Pentru ca frumuseţea acestei zile să fie şi mai mare, Monica Amancei l-a suprins şi ea pe înaltul prelat, acordându-i titlul de “Cetăţean de Onoare” al comunei Albeşti, ca semn de apreciere pentru truda depusă şi greutăţile depăşite prin bucuria duhovnicească a sfinţirii.
“Mulţumim bunului Dumnezeu pentru această zi sfântă, în care biserica s-a sfinţit cu hramul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, ctitorită de PS Corneliu, episcop al Huşilor. Mulţumim celor care s-au ostenit pentru finalizarea lucrărilor la această biserică. Mulţumim pelerinilor care au fost prezenţi la slujbă. Această biserică este o clară mărturie a activităţii pe care o desfăşoară Sfinţia Sa de zi cu zi în cadrul Bisericii Ortodoxe Române. Pentru comunitatea noastră, biserica sfinţită astăzi reprezintă un reper foarte important al credinţei strămoşeşti şi al iubirii faţă de Dumnezeu. Îi mulţumim şi îi transmitem multă sănătate! Ca primar al comunei Albeşti, am prilejul să vă comunic că, în data de 26 mai, Consiliul Local a hotărât cu majoritate de voturi să acordăm titlul de cetăţean de onoare PS Corneliu, fiu al satului Corni. Este un semn de recunoştinţă din partea comunităţii pentru Prea Sfinţia Sa, pe care bunul Dumnezeu l-a învrednicit să ocupe această înaltă funcţie din biserică. Lucrarea de faţă este un dar al PS pentru generaţiile trecute, prezente şi viitoare”, a declarat Monica Amanci, primarul comunei Albeşti

** Va invitam sa ne sustineti munca în favoarea vasluienilor cu un LIKE si un SHARE pentru pagina de facebook  https://www.facebook.com/ConectatiVaslui/

Related posts:

Sursa: http://obiectivvaslui.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*


*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>