class="single single-post postid-9920 single-format-standard">

Statul are datorii la zeci de agenţii economici vasluieni

bani2222.andrei.spirache

zeci de agenţi economici aşteaptă de ani de zile ca statul să-şi achite obligaţiile financiare pe care le are către o serie de firme ce au executat lucrări în avans * între timp, aceştia se chinuie să supravieţuiască şi să plătească către acelaşi stat taxele şi impozitele * de cele mai multe ori, trebuie să achite şi majorările de întârziere sau penalităţi, lucru pe care statul nu îl face

Reprezentanţii agenţilor economici spun că au făcut nenumărate demersuri pentru compensarea datoriilor statului cu taxele şi impozite. Până acum nu au primit nici un semn de bine. „În continuare agenţii economici sunt creditori în relaţia cu statul, au de încasat sume deosebit de importante de un timp destul de ridicat. Relaţia dintre agenţii economici şi stat este de aşteptare pentru a se face echilibrare între creanţe şi datorii. Noi am vorbit de zeci de ori ca soluţie să se facă o compensare între stat şi agenţii economici. Deşi am avut promisiuni, nu s-a făcut nimic, în continuare statul este dator ceea ce pune sub semnul întrebării locurile de muncă”, ne-a spus Ovidiu Copacinschi, preşedintele Asociaţiei Patronale a IMM-urilor. Cele mai mari datorii le are statul către firmele de construcţii. „M-aş referi la investiţii care au fost promovate de stat. Constructorii care au executat  lucrări în avans şi care  nu au luat bani de un an sau chiar doi. Neîncasând aceşti bani mulţi au intrat în insolvenţă şi îşi pun problema disponibilizării forţei de muncă şi restrângerii de activitate. Menţionăm faptul că obligaţiile lor faţă de stat sunt supuse majorării şi penalităţilor, nu-i iarta nimeni de acest lucru”, a mai spus Copacinschi.

Related posts:

Sursa: evenimentul.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*


*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>