class="single single-post postid-30746 single-format-standard">

Târg eco la Vaslui

targ-eco-300x200

Agenţia pentru Protecţia Mediului, în parteneriat cu Primăria Vaslui, va organiza cea de-a treia ediţie a Târgului “Bio-Eco-Natural”, eveniment găzduit de Piaţa Centrală.

De astăzi, timp de patru zile, Piaţa Centrală va fi gazda celei de-a treia ediţii a Târgului “Bio-Eco-Natural”. Evenimentul, organizat de Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) şi Primăria Vaslui, se va bucura cu siguranţă de succes, mii de vasluieni urmând să viziteze standurile.
Şi în acest an, expozanţii vin cu tot felul de compoturi, zacuscă, dulceaţă, vin, dulciuri de casă, miere de albine, dar şi cu preparate din carne şi lapte.
“Peste 50 de producători şi-au anunţat prezenţa la târg. Sperăm să fie un eveniment pe măsură, care să-i bucure pe vasluieni. Scopul este acela de încuraja consumul de produse naturale şi tradiţionale produse în România”, a declarat Mădălina Nistor, directoarea APM Vaslui.
Expoziţia face parte din programul manifestărilor dedicate Zilei Mediului şi se adresează persoanelor care doresc să adopte un stil de viaţă sănătos

** Va invitam sa ne sustineti munca în favoarea vasluienilor cu un LIKE si un SHARE pentru pagina de facebook www.facebook.com/www.vasluionline.ro

Related posts:

Sursa: obiectivvaslui.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*


*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>