Moldovean fara drept de conducere pentru doi ani, depistat la Albita

0
(0)

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa efectuează cercetări în privinţa unui tânăr cu cetăţenie română şi R.Moldova care a fost depistat conducând un ansamblu de vehicule, deşi permisul său de conducere era retras pentru o perioadă de 24 de luni.

În ziua de 02 martie a.c, în jurul orei 06.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa -I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a ieşi din ţară, H.G., cu cetăţenie română şi R. Moldova, în vârstă de 27 de ani, conducând un ansamblu de vehicule format dintr-un microbuz şi o remorcă.

La controlul de frontieră, bărbatul nu a putut prezenta permisul de conducere, declarând că nu îl are asupra sa. În urma verificărilor specifice efectuate în bazele de date s-a constatat că tânărul deţine permis de conducere valabil pentru categoria B, dar că, la data de 24.01.2019 acesta i-a fost retras pentru o perioadă de 24 de luni.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană al cărei permis i-a fost retras, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Ti-a fost de ajutor acest articol?

Click pe stea sa acorzi rating!

Average rating 0 / 5. Vote count: 0

Niciun vot pana acum! Fii primul care acorda un vot.

Pentru ca ai gasit folositor acest articol....

Urmareste-ne si pe facebook!