Politistii Vasluieni au desfasurat in perioada 27-31 ianuarie activitati preventive privind furturile din locuințe.

0
(0)

În perioada 27-31 ianuarie a.c., polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, au desfășurat activități informativ-preventive, cu tematică privind furturile din locuințe, prevenirea violenței în școli, comportamentele antisociale generatoare ale delincvenței juvenile și consecințele comportamentului deviant.    

Cu ocazia activităților desfășurate de „ Ziua Internațională a Nonviolenței în Școli”, elevi și cadre didactice din cadrul Școlii ”Mihail Sadoveanu” nr. 10 Vaslui și Liceul cu Program Sportiv Vaslui, au participat la o prezentare găzduită de Biblioteca Județeană „Nicolae Milescu Spătaru” Vaslui, aceștia primind recomandări privind prevenirea violenței în școli, comportamentele antisociale generatoare ale delincvenței juvenile, consecințele comportamentului deviant și siguranța pe internet.

Totodată, s-a discutat și despre ceea ce implică o infracțiune, despre răspunderea penală, tipurile de pedepse aplicabile minorilor și despre starea de recidivă.

         La sfârșitul săptămânii trecute, polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității au desfășurat activități preventive în cadrul campaniei


”Hoții îți invadează intimitatea”, aceasta având drept scop informarea populației cu privire la modalitățile de prevenire a furturilor din locuință.  

Împreună cu polițiștii din cadrul Biroului Județean Poliție Transporturi Feroviare  Vaslui, li s-a oferit cetățenilor aflați în zona Gării C.F.R. Vaslui, precum și celor aflați în zona adiacentă acesteia, suportul informaţional necesar privind infracţionalitatea  contra patrimoniului – legislaţia în vigoare, modurile de operare, modalităţile de autoprotecţie.

        De asemenea,  s-au desfășurat activități preventive la un număr de 6 asociații de locatari de pe raza municipiului Vaslui, administratorii acestora, împreună cu peste 60 de locatari, primind numeroase recomandări și materiale informative.    

        Aşa cum vom face şi pe parcursul derulării campaniei, recomandăm fiecărui cetăţean următoarele:

  • Asigură-te că ai încuiat ușa, chiar și când ești în casă;
  • Montează o încuietoare de calitate;
  • Montează un sistem de alarmă;
  • Nu transmite informații personale pe rețelele de socializare.

Ti-a fost de ajutor acest articol?

Click pe stea sa acorzi rating!

Average rating 0 / 5. Vote count: 0

Niciun vot pana acum! Fii primul care acorda un vot.

Pentru ca ai gasit folositor acest articol....

Urmareste-ne si pe facebook!