Polițiștii Vasluienii au acționat în noaptea de 15 februarie, pe linia prevenirii infracțiunilor la regimul rutier. Amenzi de 5.000 de lei.

5
(1)

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Negrești – Secției 6 Poliție Rurală Negrești au acționat în noaptea de 15/16 februarie a.c., pe linia prevenirii și combaterii infracțiunilor la regimul rutier.

În noaptea de 15/16 februarie a.c., în intervalul orar 22:00 și 04:00, polițiști din cadrul Poliției Orașului Negrești – Secției 6 Poliție Rurală Negrești – au desfășurat o acţiune polițienească pe raza de competență a secției,  pe tronsoanele de drum cu risc rutier ridicat din mediul rural.

Prin desfășurarea acțiunii preventiv-reactive s-a urmărit creşterea autorităţii poliţiei şi asigurarea respectării legii prin prezenţa activă a lucrătorilor, pentru prevenirea activităţii infracţionale şi creşterea vizibilităţii elementului poliţienesc în zonele cu risc criminogen ridicat, vizând, cu precădere, depistarea şi sancţionarea conducătorilor de vehicule cu tracţiune animală şi a bicicliştilor care nu respectă normele la regimul rutier. De asemenea, s-a avut în vedere depistarea conducătorilor de vehicule care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice, acest tip de abateri reprezentând, în mediul rural, principalele cauze generatoare de accidente rutiere cu victime omeneşti.

 Cu ocazia activităților desfășurate, au fost verificate 20 de vehicule și legitimate peste 50 de persoane. 

  De asemenea, polițiștii au aplicat un număr de 11 sancțiuni contravenționale, dintre care 8 pentru încălcări ale O.U.G. nr. 195/2002 (privind circulația pe drumurile publice), 2 pentru abateri prevăzute de Legea 61/1991 (pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice) și 1 pentru o abatere la alt act normativ. Valoarea totală a sancțiunilor aplicate a fost de peste 5.000 de lei.

Totodată, cu ocazia acțiunii, au fost constatate și 4 infracțiuni (3 privind conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice” și 1 privind ”conducerea unui vehicul fără permis de conducere”. 

       Exemplificăm :

A  fost depistat un bărbat de 26 de ani,  din comuna Vulturești, care se deplasa pe un drum public de pe raza localității Buhăești, comuna Vulturești, la volanul unui autovehicul înmatriculat în județul Bacău. Testarea bărbatului cu aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,69 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care acesta a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cu ocazia cercetărilor efectuate a rezultat faptul că, bărbatul nu  avea eliberat permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule dar și faptul că acesta a condus autovehiculul, în cursul aceleiași zile, de încă două ori, pe drumurile publice din comuna Vulturești. Autoturismul folosit avea asigurarea obligatorie auto expirată din luna octombrie 2019 și, totodată, inspecția tehnică periodică expirată din luna august 2019.

           În cursul zilei de 16 februarie a.c., bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui pentru luarea unei măsuri preventive.

Ti-a fost de ajutor acest articol?

Click pe stea sa acorzi rating!

Average rating 5 / 5. Vote count: 1

Niciun vot pana acum! Fii primul care acorda un vot.

Pentru ca ai gasit folositor acest articol....

Urmareste-ne si pe facebook!