Porumboiu ar avea o pepinieră neașteptată dacă redeschide clubul FC Vaslui

4.2
(10)

Porumboiu are o pepinieră neașteptată dacă redeschide clubul FC Vaslui

Mike Temwanjera a fost singurul jucător de bază al celor de la FC Vaslui care s-a aflat pe teren la ultimul meci din Liga I, 1-4 cu Astra, în mai 2014. Al optulea cel mai bun marcator străin din istoria primului eșalon a fost folosit pe postul de fundaș central. 

„Am mai jucat și în Zimbabwe fundaș central când aveam 11-12 ani”, declara ultima vedetă care a părăsit „corabia” care se scufunda. După cinci ani și jumătate, Temwanjera (acum în vârstă de 37 de ani) s-a întors la Vaslui pentru un meci de caritate, prilej cu care a făcut o dezvăluire de senzație: „FC Vaslui înseamnă o familie. Practic, e ca și cum ar fi familia mea. Pe amândouă le pun pe același loc. Acum sunt la academie, unde cresc jucători ca să-i pot vinde. Visul meu e să aduc 3-4 jucători când Vasluiul va avea din nou echipă în Liga 3”.

Academia înființată de Temwanjera, în țara natală, la Harare, se numește Vaslui Football Academy, după numele echipei pentru care a evoluat în România. Deja există și o echipă de seniori, numită FC Vaslui. Culorile sunt galben-verde, iar investiția făcută s-a ridicat la câteva sute de mii de euro. În 2003, când fostul fotbalist al Vasluiului a plecat în Europa, rata șomajului din Zimbabwe era de 80%, iar speranța de viață nu depășea 40 de ani!

Atacantul african a petrecut șapte ani la FC Vaslui, în perioada de glorie a acestui club, pentru care a reușit să marcheze 39 de goluri în 174 de partide.

„Adevărata” FC Vaslui a fost vicecampioana României în sezonul 2011-2012, finalistă a Cupei României în 2009-2010, câștigătoare a Cupei Intertoto în 2008 și participantă în grupele Europa League, în sezonul 2012-2013. 

A fost odată… 2-2 pe Olimpico

Unul dintre cele mai importante rezultate din istoria clubului a fost 2-2 pe terenul lui Lazio, în septembrie 2011. Echipa antrenată pe atunci de Viorel Hizo a fost condusă cu 1-0 și a răsturnat scorul prin golurile lui Wesley. Brazilianul a marcat al doilea gol din penalty, după ce Zauri l-a faultat pe Temwajera. Italienii au egalat spre final. Iată care a fost echipa de start de pe Olimpico: Cerniauskis – Milanov, Farkas, Pavlovic, Balaur –  Zmeu, Wesley, Milisavljevic, Sanmartean- Temwanjera, Adailton.

Printre jucătorii notabili care au îmbrăcat tricoul galben-albastru s-au mai numărat: Lucian Sînmărtean, Nicolae Stanciu (la Fortuna oferta de bun venit îl are în prim plan), Marian Aliuță, Valentin Badea, Lucian Burdujan, Fernando Varela, Ousmane Ndoye sau Piotr Celeban. 

Cu siguranță știți că orașul are în prezent o echipă de fotbal în Liga a IV-a, ASS FC Vaslui, patronată de asociația suporterilor, după modelul Farului Constanța sau al lui „U” Cluj. Site-ul oficial este susținut de un grup de suporteri în timpul liber, ca și un hobby. 

În ultima vreme, s-a vorbit despre intenția lui Adrian Porumboiu de a redeschide clubul FC Vaslui, după ce acesta a câștigat 12 milioane de euro dintr-o afacere. Dacă se va întâmpla așa ceva, clubul din România poate beneficia de pepiniera neașteptată pusă la dispoziție de Temwanjera.

Ti-a fost de ajutor acest articol?

Click pe stea sa acorzi rating!

Average rating 4.2 / 5. Vote count: 10

Niciun vot pana acum! Fii primul care acorda un vot.

Pentru ca ai gasit folositor acest articol....

Urmareste-ne si pe facebook!