PS Ignatie: “Suntem rautaciosi si invidiosi. Nu ne bucuram de binele celui de langa noi”

0
(0)

În Duminica Întoarcerii Fiului risipitor, 16 februarie 2020, Preasfinţitul Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, a săvârşit Sfânta Liturghie în Parohia Crâng, Protopopiatul Bârlad. La începutul slujbei, Preasfinţia Sa a binecuvântat lucrările de reabilitare a bisericii cu hramul „Sfânta Treime” şi „Sfântul Nicolae”.

Din soborul slujitorilor au făcut parte şi părintele consilier eparhial Vladimir Beregoi şi părintele protopop Vasile Lăiu. În omilia rostită în cadrul Sfintei Liturghii, Părintele Episcop Ignatie a făcut o radiografie a comportamentului fiului cel mare, despre care a afirmat că a greşit mai mult decât cel care risipise averea tatălui.

Tatăl din Evanghelie sfidează logica cu care suntem noi obişnuiţi în privinţa relaţiilor dintre oameni:  „Ca tipologie, atitudinea fiului mai mare, faţă de fratele mai mic şi faţă de tatăl său, o găsim răspândită printre noi, creştinii. Atitudinea lui este una de încăpăţânare. Nu s-a bucurat de întoarcerea fratelui său. Nu a cântărit mai mult faptul că cineva, fratele mai mic, cel care îl renegase pe tatăl său, s-a întors. Tatăl îl primeşte pe fiul cel mic cu atâta dragoste şi nu îi reproşează absolut nimic. 

Citeste mai departe pe: www.stiriest.ro

Ti-a fost de ajutor acest articol?

Click pe stea sa acorzi rating!

Average rating 0 / 5. Vote count: 0

Niciun vot pana acum! Fii primul care acorda un vot.

Pentru ca ai gasit folositor acest articol....

Urmareste-ne si pe facebook!