S-a strâns jumătate din suma necesară pentru operația tânărului de 23 de ani, din Popeni, diagnosticat cu „chist dermoid cerebral”!

0
(0)

Cazul tânărului de 23 de ani, din Popeni, care are nevoie de extirparea unui chist dermoid localizat la baza trunchiului cerebral, a sensibilizat sute de oameni cu suflet. Tânărul, student la Facultatea de Medicina Veterinară din Iași, are nevoie de o intervenție chirurgicală ce poate fi efectuată la Spitalul AKH din Viena, care costă peste 43.000 de euro.

Daniel Gradinarul diagnosticat cu chist dermoid cerebral

Până acum s-au strâns 25.000 de euro, mai mult de jumătate din suma necesară. Rude, cunoscuți dar și alți oameni care au simțit că trebuie să-l ajute pe Daniel au donat în cadrul unei campanii derulate online, timp de două săptămâni, din inițiativa unei rude a băiatului, Iulia S., dar și în cele două conturi deschise la BRD, pe numele mamei studentului, Nela Grădinaru.

Cu ajutorul lui Dumnezeu, poate vom reuși să obținem și cealaltă parte din sumă, 18.000 de euro. Toți cei care vor să redea șansa la o viață normală acestui tânar pot face donații în bani la cele două conturi, deschise pe numele Nelei Gradinaru. În lei puteți dona la SWIFT BRDEROBU- IBAN RO89BRDE380SV002763800, iar în euro: SWIFT BRDEROBU IBAN RO03BRDE380SV50872913800.

Citeste mai departe pe: www.estnews.ro

Ti-a fost de ajutor acest articol?

Click pe stea sa acorzi rating!

Average rating 0 / 5. Vote count: 0

Niciun vot pana acum! Fii primul care acorda un vot.

Pentru ca ai gasit folositor acest articol....

Urmareste-ne si pe facebook!