Sâmbătă, Vasile Pavăl și-a început oficial mandatul cu numărul patru în fruntea Primăriei municipiului Vaslui!

0
(0)

Începând de sâmbătă, Vasluiul are un nou Consiliu Local iar Vasile Pavăl și-a început oficial mandatul cu numărul patru în fruntea Primăriei municipiului Vaslui. Va fi ultimul, a dat asigurări primarul, dar și cel mai greu mandat, pentru că de-a lungul lui va trebui să demonstreze că le-a meritat pe celelalte.

Consilierii locali validați în urma Alegerilor locale din data de 27 septembrie au depus, sâmbătă, 24 octombrie, jurământul, iar Vasluiul are, astfel, un nou CL funcțional. Cel mai probabil, marți, va avea loc prima ședință a noului legislativ local, în cadrul căreia vor fi aleși cei doi viceprimari. 

În ceea ce-l privește pe Vasile Pavăl, succesul în alegeri a fost o confirmare a faptului că, măcar în discursul de sâmbătă, a avut toate motivele să lase modestia la o parte. Da, cele trei mandate în fruntea Primăriei Vaslui au fost de succes, dar… „Începe o ultimă încercare: ultimul mandat, dar și cel mai greu, pentru că trebuie să demonstrez că le-am meritat pe celelalte”. Este ca în sport, a conchis Vasile Pavăl, unde e greu să ajungi sus, dar și mai greu să te menții acolo.

Citeste mai departe pe: www.estnews.ro

Ti-a fost de ajutor acest articol?

Click pe stea sa acorzi rating!

Average rating 0 / 5. Vote count: 0

Niciun vot pana acum! Fii primul care acorda un vot.

Pentru ca ai gasit folositor acest articol....

Urmareste-ne si pe facebook!